Adevăruri alternative despre non-adevăr

De când cu alegerea lui Donald Trump ca Președinte al Statelor Unite și Revoluția Luminii din România, o temă ce revine în spațiul public este cea a posibilității manipulării prin așa-numitele „adevăruri alternative”. Și dacă întrebi pe cineva cu ce asociază cuvântul „trol”, aproape sigur va spune „Putin” sau „Rusia”, iar „Ordonanța 13” o va asocia cu „Soros”, „Dragnea” sau „Altă întrebare?”

Pornind de la ideea lui Heinz von Foerster că „adevărul este invenția unui mincinos” și terminând cu observația lui C.G. Jung că „oamenii nu suportă prea bine realitatea”, la care voi adăuga elemente de NLP și psihologie socială, îmi propun să vă prezint o serie de adevăruri alternative despre post-adevăr. Iar astfel veți putea detecta când și cum deformați realitatea, sau permiteți să vi se deformeze percepția despre realitate.

Adevărul este invenția unui mincinos

„La început a fost Cuvântul”, cuvânt prezentat ca Adevărul dictat de Dumnezeu celor ce puteau să-l perceapă și să-l transpună în textul celei mai de succes cărți din toate timpurile: Biblia. Și de mai bine de 2.300 de ani, credincioșii evrei, creștini și musulmani consideră perfect adevărat faptul că Universul a fost creat în 7 zile, că îngerii umblă printre noi și că păcătoșii ard în Iad.

Apoi, „omul a creat Știința”, inițial cu scopul de a pătrunde dincolo de parabolele biblice și a înțelege cum acționează Dumnezeu în lume și care sunt resorturile prin care o controlează (conform afirmațiilor lui Newton și Einstein, cei doi titani ai fizicii). Iar credința necondiționată a fost înlocuită cu observația și experimentul. Și din nou, a apărut un Adevăr, accesibil celor care puteau să-l perceapă și să-l transpună în legi și formule științifice.  Și de 500 de ani, agnosticii și materialiștii cred în Big Bang, că viața a apărut prin auto-organizarea materiei și că nu există alte limite ale capacității noastre de a descoperi secretele Universului decât cele ale instrumentelor pe care le folosim.

Desigur, fiecare grup își promovează (uneori fanatic) propriul Adevăr, considerând false argumentele celeilalte părți. Foarte târziu, la sfârșitul secolului XIX, pentru a supraviețui într-o lume dominată de știință și tehnică, Biserica Catolică a admis existența a două adevăruri: cel teologic și cel științific, fiecare cu un alt domeniu de aplicare. Biserica Ortodoxă, ce nu a a ars pe rug niciun om om de știință, consideră că este „dificil de demonstrat că ar exista două sau mai multe adevăruri. Cum ar fi, de pildă, un adevăr sacru și altul profan, unul teologic și altul științific. Nu există decât un singur adevăr, chiar dacă spre el se accede pe căi diferite.” (prof. univ. Nicolae Achimescu)

De mai bine de 40 de ani, programarea neuro-lingvistică (NLP) studiază modul în care conștiința noastră își construiește „adevărul” – o reprezentare a realității conformă cu convingerile noastre anterioare și cu așteptările pe care le avem de la o anumită situație. Iar concluzia este simplă:

Atunci când cineva își prezintă părerea, percepţia despre o anumită situaţie, vorbește mai mult despre sine decât despre realitatea obiectivă.

Altfel spus, pornind de la descoperirea anunțată recent de NASA a unui sistem solar cu trei planete pe care ar putea exista viața, iar dacă pe nava spațială pe care, poate, o vom trimite în acea direcție vor fi un preot și un om de știință, fiecare va transmite către Pământ informațiile pe care le consideră relevante: Există sau nu revelații divine? Și acolo sunt mitocondrii și fotosinteză? Există Iad, există Rai? Organele de simț ale eventualelor ființe de acolo respectă aceleași legi ale percepției de la noi? etc. Iar relatările vor fi foarte diferite, puternic încărcate de preconcepțiile fiecăruia și deformate de logica și interpretările personale.

Ce legătură au toate acestea cu post-adevărul și manipularea? Simplu:

Fiecare om își elaborează propria versiune de adevăr. Iar impresia că adevărul propriu este mai „autentic” decât al altora este cea mai mare minciună pe care ne-o spunem.

Iar faptul că, cel mai adesea, nici măcar nu ne dăm seama de această minciună face parte din structura conștiinței noastre, permițându-ne să ne apărăm într-o oarecare măsură de influența părerilor celorlalți.

Post-adevărul este o minciună frumos ambalată.

„Veridic” este mai ușor accesibil decât „adevărat”

Pentru a ne construi „adevărul” trebuie să depunem efort:

  • adunăm informații,
  • le separăm pe cele relevante de cele neimportante,
  • verificăm în ce măsură au logică, au o repetitivitate în timp sau sunt similare cu alte informații deja cunoscute,
  • evaluăm emoțional ce importanță au pentru noi și ce sugestii de acțiune conțin,
  • tragem concluzii, luâm decizii și, eventual, acționăm.

O mulțime de etape, ce consumă timp, atenție și energie mentală. Putem face o analogie cu pregătirea unei rețete de mâncare:

  • mergem în grădină și adunăm legumele necesare, pescuim sau sacrificăm animalul,
  • spălăm și sortăm legumele, înlăturând părțile necomestibile, curățăm peștele sau animalul și aruncăm blana, penele, oasele, grăsimea excesivă etc.
  • cântărim diferitele ingrediente, le gratinăm, fierbem, coacem în ordinea indicată de rețetă,
  • amestecăm totul, gustăm, adăugăm sare și mirodenii,
  • le punem pe farfurie și le ornăm furmos, apoi le servim și comentăm cât de gustoase sunt.

Realist vorbind, când a fost ultima oară când ați respectat toți acești pași? Cel mai adesea, legumele, peștele și carnea sunt cumpărate din super-market, deja sortate, porționate, pregătite pentru a fi folosite. Iar dacă vă grăbiți, găsiți totul sub formă de semi-preparat, ce nu mai trebuie decât băgat la cuptor 10-15 minute. Sau puteți merge la restaurant, unde altcineva face toată partea de pregătire și voi doar vă bucurați de rezultatul muncii lor.

La fel este și cu informațiile din spațiul public:

  • putem să le căutăm, ba chiar și să declanșăm obținerea de noi informații prin chestionare sau interviuri (dar câți dintre noi chiar fac asta?),
  • putem să alegem o serie de furnizori de informații de încredere: ziare online, agenții de presă, bloggeri (ce sunt echivalentul supermarketurilor),
  • putem alege ce citim și ce nu – aplicând criteriul de interes și cel de veridicitate,
  • raportăm informațiile la propriile noastre experiențe, convingeri și așteptări, alimentând cu ele o anumită emoție (echivalentul condimentului de bază) și decidem ce vom face cu ele,
  • le comunică, comentăm, prezentăm altora sau punem în aplicare acțiuni mai complexe decise pe baza cocktailului de informații obținut.

Dacă nu parcurgem toți pașii, „adevărurile” în care ajungem să credem sunt:

  • incomplete, pentru că ignoră ceea ce nu ne convine sau nu putem înțelege sau accepta,
  • influențate de sursă (ziar, agenție de presă, blogger) prin selecție, organizare, încărcătură emoțională,
  • manipulatoare, în măsura în care ne indică o anumită acțiune sau inacțiune ca fiind răspunsul adecvat în acel context.

În tot acest proces, fără să ne dăm seama înlocuim „căutarea Adevărului” cu criteriul „veridicității”:

Mi se pare credibil. Sună convingător. Îmi justifică acţiunile. Simt că pot fi de acord cu asta.

Al cărui efect nociv nu este depășit decât de criteriul „confirmării”, al validării sociale:

Este exact ce mă așteptam. Spune/scrie exact ceea ce gândeam și eu. Simte și trăiește evenimentul la fel ca mine.

De ce este nociv? Pentru că înlătură dubiile, reținerile, contradicțiile logice sau emoționale, ce ar trebui să ne determine să investim mai mult timp și energie în colectarea de noi informații și interpretarea lor, prin argumentul „dovezii sociale”:

„Adevărul” este ceea ce mai multe persoane se pun de acord să considere drept veridic.

Este momentul la care renunțăm la liberul arbitru, la propria judecată, pentru a accepta să consumăm la cantina din cartier ideile și deciziile aflate pe meniul à la carte. Cu efort mult mai mic, dar și cu posibilitate minimă de adaptare la propria personalitate: un pic de ulei, un pic de sare sau de piper, eventual ceva oțet – nimic mai mult!

Post-adevărul ne fascinează.

Știu că mă minți, dar minți atât de frumos!

Ați auzit termenul „foame de cunoaștere?” Este mai mult decât o metaforă, este un fapt obiectiv:

Nevoia de obiectivitate, de aflare a adevărului este controlată emoţional, nu raţional.

Adunarea de informații concrete și interpretarea lor sunt declanșate de curiozitate, frustrare, pasiune, dezorientare, frică, plictiseală etc. Și ele servesc fie la intensificarea acelei emoții, fie la transformarea ei în alta, cel puțin la fel de intensă. De exemplu, curiozitatea de a afla mai multe despre viața unei vedete sau desfășurarea unei operațiuni anti-teroriste va selecta acele informații care fie sunt din ce în ce mai uimitoare, revoltătoare sau excitante, respectiv care ne sperie din ce în ce mai tare sau ne dau senzația de siguranță, liniștire, calmare. De aceea:

Veridicitatea unei informaţii este determinată de efectul său emoţional, nu de criterii raţionale.

Una dintre cele mai clare demonstrații a acestei reguli este un experiment realizat de Sander van den Linden pe aproape 2.200 de persoane, cărora li s-au prezentat fie informații validate științific, fie articole denigratoare, prezentând argumente iraționale, dar cu încărcătură emoțională, referitoare la rolul oamenilor în producerea schimbărilor climatice.

Ulterior, li s-a verificat din nou părerea referitoare la acest subiect. Rezultatele sunt grăitoare:

  • dacă au citit doar informații științifice, 20{2aae0a79e5626b8d7173ac016b19dc39bc1a828ede26081b0c3acd42a15c4a4c} s-au lăsat convinși de acestea,
  • dacă au citit doar articolele denigratoare, 9{2aae0a79e5626b8d7173ac016b19dc39bc1a828ede26081b0c3acd42a15c4a4c} s-au lăsat convinși de ele,
  • dacă au citit atât informațiile științifice, cât și articolele denigratoare, nu și-au schimbat părerile anterioare,
  • dacă au fost anunțați că este posibil ca o parte dintre informațiile oferite să fie false, 6{2aae0a79e5626b8d7173ac016b19dc39bc1a828ede26081b0c3acd42a15c4a4c} și-au schimbat părerea în favoarea celor științifice,
  • dacă li s-a explicat pe larg cum manipulează informația articolele denigratoare, 13{2aae0a79e5626b8d7173ac016b19dc39bc1a828ede26081b0c3acd42a15c4a4c} și-au schimbat părerea în favoarea informațiilor științifice.

Concluzia?

Dacă cineva își alege bine emoţia pe care să o suscite și mijloacele prin care să o amplifice (titluri, porecle, imagini, exemple, aforisme), nu are nevoie de adevăr pentru a crea o informaţie veridică.

Mijlocul de apărare?

Individual: orice informaţie sau articol care ne stârnește o emoţie puternică și sugerează o unică modalitate de reacție merită să fie investigată mai mult, preferabil în zona surselor de informaţie cu opinii diferite sau contrare.

Social: În locul semnalării unei informaţii ca fiind „falsă” sau „mincinoasă”, este utilă prezentarea obiectivă a faptelor (deci fără încărcătură emoţională), combinată cu devoalarea modului concret în care a fost declanșată și intensificată emoţia de către informaţia iniţială.

Dar pentru asta este necesar:

  • să alocăm mult mai mult timp colectării și prelucrării de către noi a informațiilor,
  • să aplicăm regula celor 3 surse independente, pe care jurnaliștii profesioniști o respectau până acum 5-6 ani, dar care s-a pierdut odată cu trecerea la jurnalismul online,
  • să aplicăm regula falsificabilității stabilită de Karl Popper, ce face diferența dintre știință și credință, în sensul că orice opinie sau decizie ce se dovedește falsă poate și trebuie schimbată cu una mai bine adaptată realității.,
  • să acceptăm dezbaterea concluziilor noastre cu persoane având alte păreri, menținându-ne emoțiile la un nivel cât mai scăzut,
  • să acceptăm faptul că realitatea, cel mai adesea, este diferită de nevoile și așteptările noastre, fără ca acest lucru să ne afecteze emoțional.
Altfel, fie ne abonăm la meniul zilei servit de televiziunile și site-urile de știri, fie consumăm informații „încălzite la microunde”, colectate de pe câteva site-uri care ne mint frumos, întreținându-ne un anumit tip de emoții și confirmând că acțiunile noastre sunt cele mai potrivite.

You may also like

Leave a comment