Ai făcut dușul de fericire?

De parcă tensiunile din România nu ar fi fost de ajuns, atacurile teroriste din Franța și Belgia agită spiritele și revarsă valuri-valuri de negativitate. Chiar dacă nu suntem neapărat conștienți de ele, aceste agresiuni emoționale menite să ne încarce cu teamă, furie, neîncredere, ezitare, deznădejde se depun pe sufletul nostru.
Nu știu cum vă simțiți, dar eu am constatat că am mare nevoie de un duș emoțional care să mă curețe și să-mi redea starea de bine. Nu de alta, dar în NLP spunem că: luăm decizii bune, sesizăm și valorificăm oportunități, avem contacte sociale și performăm bine atunci când starea noastră emoțională este constructivă.
Așa că vă invit să ne pregătim de sărbători făcând un duș de fericire, în cadrul unui demers de auto-coaching.
Neuroștiințele au demonstrat că în creierul nostru există structuri care lansează, de mai multe ori pe zi, câte o rafală de neurotransmitățori ai fericirii. Acestea nu sunt declanșate de atingerea vreunui obiectiv sau obținerea vreunui beneficiu, ci de vederea unui chip drag ori exprimarea unei valori personale.

Pentru a putea beneficia de efectele lor nu trebuie să facem ceva deosebit, ci mai degrabă să ne oprim din ceea ce facem și să ne deschidem simţurile spre frumuseţea, iubirea, puritatea din jurul nostru.

Persoanele care s-au amuzat privind câteva clipuri caraghioase înainte de a începe sarcini dificile au avut niveluri de stres mai scăzute, au obosit mai puțin, au putut persista mai mult, au avut mai puține greșeli și au găsit mai multe soluții creative.
Atunci când suntem fericiți suntem mai curioși, mai dispuși să ne asumăm riscuri gestionabile, să stabilim noi contacte sociale și să perseverăm în fața adversităților.
De aceea, persoanele fericite:

  • au o viață socială mai intensă și mai plină de satisfacții,
  • dispun de o sănătate mai bună și longevitate crescută față de ceilalți,
  • beneficiază de prosperitate pe toate planurile.

Dușul de fericire „aici și acum”

Fericirea este una dintre cele mai puțin exploatate resurse naturale de care dispunem, chiar dacă potențialul său la nivel personal și social este imens.
De aceea, opriți-vă o clipă din goana disperată de a obține viața perfectă, între slujba perfectă și casa perfectă, în care să trăiți cu persoana perfectă și să aveți copiii perfecți (STOP!) pentru a descoperi cât de multă fericire vă aduce ceea ce aveți, faceți sau sunteți deja.
Și pentru că v-ați oprit, amintiți-vă și bucurați-vă câte 30 de secunde de 3 lucruri minunate pe care le-ați văzut, auzit, simțit, gustat sau mirosit astăzi. Apoi, amintiți-vă (și eventual împărtășiți cuiva) un banc bun sau o întâmplare amuzantă. Și doar pe urmă reluați-vă activitatea și sesizați diferența.
Deschizând simțurile, găsim motive de fericire în fiecare moment.

Curățarea pe termen lung

Una dintre caracteristicile fundamentale ale creierului nostru este capacitatea de a învăța, prin memorarea experiențelor și blocarea, prin emoții neplăcute, a repetării unor greșeli. Costul învățării este însă devierea memoriei spre conservarea preponderent a experiențelor negative, ce sunt foarte rapid reactivate atunci când ne aflăm în condiții similare și am putea repeta experiențele anterioare.

Paradoxal, amintirea momentelor plăcute, fericite, este de obicei mult mai vagă și mai puţin intensă.

De aceea, este utilă reprogramarea memoriei, nu în sensul ștergerii experiențelor negative, ci al imprimării mai persistente și detaliate a celor fericite. Pentru a realiza acest lucru, aplicați următoarea tehnică:

Pasul 1 – Transformarea momentelor liniștite în experiențe fericite

Cum ați descoperit deja, ni se întâmplă permanent lucruri bune, numai că le acordăm prea puțină atenție. De aceea, ori de câte ori vă simțiți fericit(ă), luați o pauză de câteva minute, inspirați adânc, blocați orice sursă de distragere a atenției și lăsați senzația de fericire să se intensifice și să se răspândească în tot corpul. Descoperiți cum se simte fericirea în degetul mic de la piciorul stâng și în firele de păr rebele din creștetul capului. Auziți cum vi se schimbă sunetul bătăilor inimii, ori râsul sau vocea atunci când sunteți fericit(ă). Detectați orice schimbare a gustului – gustul plăcut al fericirii – sau mirosului – parfumul succesului. Conectați-vă prin toate simțurile la acel moment și creați o experiență cât mai complexă a sa.
Oprește-te câteva clipe, pentru a savura fericirea!

Pasul 2 – Savurarea fericirii

Continuați această experiență multisenzorială cel puțin 20-30 de secunde, la modul ideal 1-2 minute. La primele experiențe este posibil să apară o ușoară amețeală sau o stare de euforie – la fel a fost și la primele săruturi sau primele experiențe extreme. Este reacția normală a sistemului neurovegetativ, ce nu este încă obișnuit cu gestionarea unei cantități atât de mari de dopamină. Dar tocmai aceasta este dovada că faceți ceea ce trebuie. Activați încă mai mult senzațiile fizice și starea de plăcere și satisfacție, concentrându-vă atenția asupra lor și comentând în gând cât de bine vă simțiți și cât de mult vă doriți să rețineți toate detaliile. Sau, dacă această experiență implică prezența altei persoane, gândiți-vă la cât de important este pentru dvs. să vă simțiți apreciat(ă) sau iubit(ă) de aceasta. Prin adăugarea oxitocinei (neurotransmițătorul atașamentelor) la coctailul din creierul dvs., experiența devine încă mai memorabilă.

Pasul 3 – Incorporarea amintirii

Descoperiți la nivelul corpului locul din care pare să emane fericirea, cel în care aveți cele mai intense senzații. Inspirați de câteva ori profund, având atenția focalizată pe acea zonă, imaginându-vă cum fericirea se concentrează la loc, adunându-se din tot corpul, în loc să se risipească în exterior. în felul acesta, veți constata că de la o repetare la alta veți dispune de o capacitate tot mai mare de a trăi pe deplin fericirea, ce pare a se multiplica în loc să se consume.
Fericirea poate fi amplificată prin concentrarea atenției asupra ei.
Acest paradox a fost denumit de Barbara Fredrickson capacitatea de expansiune și construcție a emoțiilor pozitive, care ne permite nu doar să avem acces la toate beneficiile enunțate anterior, ci să și eliminăm efectele limitatoare și demotivante ale emoțiilor negative.

Așa că faceți cât mai multe băi de plăcere, mândrie, bucurie și fericire, pentru a vă lărgi gama de opțiuni și a beneficia de toate oportunitățile pe care perioadele de criză le oferă celor ce nu se lasă înghițiți de negativitate.

Și răspândiți în jurul vostru atât bucuria de a trăi, cât și această tehnică de purificare emoțională.!

You may also like

Leave a comment