Armonia dintre minte, emoții și corp

În cadrul seminarului din Orlando, Florida, la care particip în calitate de trainer-asistent, Richard Bandler prezintă o mulțime de strategii de succes, ce facilitează învățarea și schimbarea.

Iată una dintre cele prezentate astăzi (adaptarea pentru limba română și ideea celor 9 indicatori lingvistici îmi aparțin):

Dacă vrei să știi mereu dacă ai ales o variantă optimă de acțiune pentru atingerea obiectivelor tale, verifică periodic faptul că:

  • la nivel mental, treci de la speranță, la dorință și apoi convingerea că reușești,
  • la nivel emoțional treci de la interes, la atracție și apoi la plăcere crescândă,
  • la nivel acțional, începi lent, apoi ajungi la un ritm normal, iar spre sfârșit îți accelerezi acțiunile.

Decalajul dintre gânduri, emoții și acțiuni îți indică zona spre care este bine să-ți îndrepți atenția:

  • convingeri limitatoare – dacă lipsește încrederea în reușită,
  • emoții neadecvate – dacă acțiunile sunt asociate cu suferință sau neplăcere,
  • lipsa de resurse interioare și/sau competențe – dacă în toiul acțiunii te trezești precum „vânătorul fără pușcă”.

Un excelent instrument de Competent Life Coaching, inspirat de către co-creatorul NLP, ce și-a dedicat întreaga viață facilitării succesului.

You may also like

Leave a comment