Ne omoară durerea – dar și sentimentele

Unul dintre cele mai banale ingrediente ale medicamentelor care reduc febra și durerile scade, de asemenea, empatia față de suferința altora, precum și amplitudinea trăirilor emoționale.

Paracetamolul intră în compoziția a peste 100 de medicamente, dintre care foarte multe sunt vândute fără rețetă, deci fără a avea control asupra dozelor și duratei tratamentului.

De aceea, este nevoie de corecta informare a celor care obișnuiesc să ia astfel de produse cu privire la efectele secundare psihologice pe care le are acest medicament. Esențial este să respectați dozele și să evitați folosirea acestor produse pe termen lung, fără o recomandare medicală.

În finalul articolului, veți descoperi și o alternativă naturală, plăcută și eficientă a paracetamolului, ce poate lua locul pastilelor sau suspensiilor!

Mă doare capul? Iau o pastilă. Am răcit puțin? Desfac un pliculeț și dizolv conținutul în apă fierbinte. Copilul a făcut febră? Îi dau o linguriță de suspensie, cu gust de sirop de fructe. Am o durere de dinți sau musculară persistentă? Pun o pastilă efervescentă în apă și o beau.

Gesturi simple, cu efecte aproape imediate. Și cu rare efecte secundare corporale, cu excepția depășirii dozelor, ori a asocierii cu consumul de cafea sau de alcool.

Tocmai de aceea cele peste 100 de medicamente din România ce conțin paracetamol sunt vândute fără rețetă, au parte de reclame la TV și online și au ajuns să facă parte din stilul de viață contemporan.

Ce se întâmplă când iau paracetamol?

Mecanismul de acțiune al paracetamolului este puțin cunoscut, cel mai clar efect fiind acela de blocare (inhibare) a sintezei unor prostaglandine de către celulele sistemului nervos. În felul acesta, se modifică nivelul de percepere a durerii, în sensul creșterii sale.

Altfel spus, paracetamolul ne face mai insensibili la dureri corporale.

Mai simțim durerea doar dacă și intensitatea ei crește. Și, așa cum se arată în toate reclamele, ne putem continua activitățile pe care le considerăm mai importante, fără a ne mai păsa dacă organismul reușește sau nu să înlăture cauza durerii.

Dacă nu reușește, nicio problemă: mai luăm o doză!

Paracetamolul face parte din stilul de viață
Paracetamolul reduce suferința socială

Există o mulțime de studii care indică însă că și suferința emoțională, cauzată de respingerea, umilirea sau criticarea noastră de către alții, ori de ruperea relațiilor cu persoane importante pentru noi, este percepută la nivelul aceluiași centru al durerii din creier. Foarte des genul acesta de situații sunt percepute ca o lovitură puternică primită drept în plexul solar, ce produce efecte asupra respirației și posturii, blocând și procesele de gândire.

O serie de studii recente au demonstrat că administrarea de paracetamol ne face mai puțin sensibili și față de astfel de situații.

Simplu spus, devenim mai puţin sensibili faţă de răutatea sau dispreţul celor din jur.

Pe termen scurt, acest lucru este unul bun, fiindcă ne ajută să suportăm mai ușor situații penibile sau dureroase. Dar, ca și în cazul durerilor corporale, dacă pilulele sunt singurul demers, este extrem de probabil ca relația cu ceilalți să rămână la fel de proastă, generând continuu suferință.

Paracetamolul reduce durerile - inclusiv sociale.
Paracetamolul reduce empatia

Empatia este un liant social important, ea permițându-ne nu doar să preluăm emoțiile celor din jur, ci și să ne dăm seama atunci când acțiunile noastre îi fac să sufere (vezi capitolul anterior). Acest element este important, fiindcă ne determină să luăm decizii morale, să alegem dacă continuăm sau încetăm să-i rănim emoțional pe cei din jur.

Dar același paracetamol s-a dovedit a crește semnificativ și pragul de percepere a durerii altora, împiedicând astfel ajustarea propriului comportament.

Altfel spus, paracetamolul ne face nesimţiţi și indiferenţi.

De exemplu, dacă soțul ajunge acasă și ia o pastilă pentru durere de cap, iar apoi soția încearcă să-i explice cât de mult a jignit-o flirtând cu cea mai bună prietenă a ei, probabilitatea ca el să-i înțeleagă trăirile și argumentele este foarte redusă.

Sau dacă adolescentul familiei vrea să scape de o febră ușoară, bând o suspensie cu paracetamol, iar părinții îl abordează o oră mai târziu pentru a-i cere să-și schimbe atitudinea față de o situație care pe ei îi deranjează, au șanse să fie ascultați încă mai mici decât de obicei.

Paracetamolul scade empatia

Paracetamolul scade plăcerea

Indiferent dacă este vorba despre plăcerea produsă de activități solitare (mâncat, băut, hobby) sau sociale (flirt, dans, discuții, sporturi de echipă), administrarea de paracetamol reduce nu doar intensitatea durerii, ci și a plăcerii percepute.

Concret, paracetamolul ne face mai exigenţi și pretenţioși.

Dacă efectul apare doar pe timpul scurt al tratării unei răceli (3-5 zile), el este mascat de lipsa de chef indusă de boală. Dacă însă este administrat pe termen lung, ne afectează satisfacția față de propria viață, fiindcă avem nevoie de stimuli mult mai intenși și realizări mult mai importante pentru a resimți același nivel de plăcere ca în trecut.

De aceea, înainte de a vă gândi la un episod de depresie, verificați și cât de des ați luat paracetamol în ultima vreme. Este posibil ca recugând și la alte modalități de reducere a suferinței fizice (masaj, comprese, uleiuri esențiale, acupunctură sau acupresură, mișcare, fizioterapie etc.) să descoperiți că în scurt timp vă recăpătați atât cheful de viață, cât și bucuria de a trăi.

Paracetamolul reduce plăcerea

Orgasmul bate paracetamolul

Poate suna ciudat, dar o alternativă naturală la tratamentul cu paracetamol o reprezintă activitățile sexuale finalizate prin orgasm.

Orgasmul are un efect analgezic mai puternic decât medicamentele de tip paracetamol, sporind capacitatea de suportare a durerii cu 74,6{2aae0a79e5626b8d7173ac016b19dc39bc1a828ede26081b0c3acd42a15c4a4c} și pragul de detectare a durerii cu 106,7{2aae0a79e5626b8d7173ac016b19dc39bc1a828ede26081b0c3acd42a15c4a4c}. Iar efectul său este confirmat în cazul migrenelor, durerilor artritice sau ale celor menstruale.

De asemenea, combate sau previne răcelile prin creșterea semnificativă a imunității (atât imunoglobulina A din sânge, cât și numărul de limfocite NK, cele care recunosc și distrug bacteriile și virușii).

Eliberarea de oxitocină și dopamină reduce nivelul de stres și relaxează întregul corp, diminunând eventuala suferință socială apărută prin respingere sau jignire de către alții.

Secretul constă în comutarea atenţiei de pe suferinţă pe plăcere.

În creier, plăcerea și durerea au în comun cam 80{2aae0a79e5626b8d7173ac016b19dc39bc1a828ede26081b0c3acd42a15c4a4c} din circuitele nervoase, astfel că trecerea de la una la alta este absolut normală. Iar răspunsul orgasmic le implică pe ambele, derularea sa făcând treptat trecerea de la diferitele forme de durere spre plăcere intensă.

Orgasmul este un paracetamol natural

Partea rațională a creierului, cea pre-frontală, se dovedește a fi implicată mai mult decât s-a crezut până acum în controlarea acestei comutări între durere și plăcere. Esențial este să nu fugim automat de durere, ci să descoperim și să corectăm sursele ei. Descoperirile sunt făcute în domeniul sexual, dar implicațiile și aplicațiile sunt mult mai largi. Pe baza lor, se lucrează la dezvoltarea unor programe de neurofeedback care să permită realizarea acestei comutări și înafara activității sexuale.

Dar până atunci, fiind vorba despre ceva atât de intim, putem folosi această soluție mai ales în scop preventiv, fiindcă nu putem înlocui chiar oricând gestul de a lua o pastilă cu cele care ne produc orgasmul!

You may also like

Leave a comment