10 pași spre Zen – prin NLP

10 pași spre Zen – prin NLP

La originea NLP stă modelarea unui personaj fabulos – Fritz Perls. Acesta a fost inițial psihanalist, dar a stat mai bine de un deceniu într-o mânăstire Zen, pentru a se elibera de limitările educației și gândirii de tip medical. Experiența sa a fost transformată într-o serie de tehnici de detașare de lume și problemele ei, cu imens potențial transformațional, denumite…

Cum mă văd în oglinda organizației?

Cum mă văd în oglinda organizației?

Indiferent dacă de-abia ați fost numit într-o poziție de conducere sau dacă aveți deja ani de-a rândul de când gestionați echipe sau companii, aproape sigur v-ați lovit de această dificultate: singurătatea turnului de fildeș al liderului. Tot mai puțini sunt cei din jur care sunt dispuși să vă dea un feedback sincer, tot mai rare persoanele în fața cărora puteți…

EA și EL prin prisma inteligenței emoționale

EA și EL prin prisma inteligenței emoționale

Nimic nu erodează mai mult calitatea unei relații decât neînțelegerile ce-și au originea în necunoașterea și/sau neacceptarea reciprocă. De aceea, este foarte important să țineți cont, atât în relația de cuplu, cât și în contactele profesionale, de caracteristicile ce fac diferența dintre bărbați și femei. Asupra lor au atras atenția cărți precum cele din seria „Marte și Venus” a dr.…

Evaluarea anuală – oportunitate de coaching

Evaluarea anuală – oportunitate de coaching

Ce-ar fi dacă în relația cu persoana iubită principalul feedback primit: are periodicitate anuală, este formalizat pe puncte și subpuncte, se concentrează pe greșelile comise și pe reproșuri? Ce fel de relație ar putea rezista, producând eventual și rezultate de tipul căsătoriei, copiilor, casei etc.? Desigur, niciuna! Dar exact aceasta este așteptarea din spatele evaluărilor anuale, instrumentul atât de folosit…

Fă-ți plinul de bucurie și plăcere

Fă-ți plinul de bucurie și plăcere

Toată lumea îşi doreşte fericire, satisfacţie, succes. Este o temă care captează atenţia, pe fondul marilor aşteptări pe care le avem unii de la ceilalţi. Este şi un subiect frecvent abordat în sesiunile de coaching şi în semnariile de dezvoltare personală. De aceea, îţi propunem un mic ghid de auto-coaching, ce poate să-ţi umple viaţa de fericire. Ia-ţi 15-20 de…

Mitul #5: Coachingul durează mult,

Mitul #5: Coachingul durează mult,

fiindcă este nevoie de timp pentru ca să apară rezultatele. Realitate: Una dintre caracteristicile ce diferențiază coachingul de consiliere sau psihoterapie este faptul că este posibil să faciltieze realizarea de schimbări chiar și după prima sesiune. Astfel de rezultate rapide sunt: clarificarea rolului pe care îl joacă clientul în generarea sau menținerea situațiilor provocatoare din viața sa, identificarea de opțiuni…

Mitul #4: Coachingul este o simplă discuție,

Mitul #4: Coachingul este o simplă discuție,

ce nu schimbă situația, ci doar ajută clientul să se simtă ușurat. Realitate: Încă de la primele ședințe de psihoterapie centrată pe client (ale cărei principii stau la baza coachingului), Carl Rogers a observat că prima nevoie a clienților săi era să poată vorbi despre problemele lor unei persoane care: le acordă deplină atenție, acceptă necondiționat punctele lor de vedere,…

Mitul #2: Coachingul nu există,

Mitul #2: Coachingul nu există,

fiindcă nimeni nu l-a putut defini cu adevărat. Realitate: Fiecare autor de cărți sau articole de referință despre coaching și-a făcut un titlu de glorie din a oferi propria definiție a coachingului, din dorința de a contribui la cunoașterea lui sau cu speranța ca propria definiție să fie cea care devine unanim recunoscută. Chiar și asociațiile profesionale de referință, precum…

Mitul #1: Coachul este expertul…

Mitul #1: Coachul este expertul…

… care posedă cunoștințele „adecvate” pentru a rezolva problemele clienților. Realitate: Coachingul este o alianță în cadrul căreia clientul are capacitatea de a stabili tematica (agenda), iar coachul este catalizatorul care îi facilitează găsirea propriilor soluții la probleme și provocări. De aceea, clientul își asumă responsabilitatea pentru acțiunile ce conduc la rezultatele dorite de client. Rolul de expert este specific consultanților.…

Cei zece atractori ai succesului din Design your Life®

Cei zece atractori ai succesului din Design your Life®

Studierea sistemelor complexe, cum ar fi psihicul uman sau relaţiile din cadrul unei echipe, este îngreunat de faptul că aici acţionează simultan forţe de naturi, intensităţi şi orientări foarte diferite, ce pot fi identificate doar pe baza efectelor pe care le produc. Noile modele le redefinesc drept atractori – opţiuni preferate spre care converg traiectorii diferite. Iar cei zece atractori…